Mă arunc în gol.
Și, până voi ajunge să mă zdrobesc de pământ, te eliberez.
Îmi smulg coastele una câte una
și te eliberez de acolo, de unde te-am ascuns,
În sufletul meu.
Îmi smulg coastele cu degetele
și, în jurul meu, eliberate zboară
gândurile mele asemenea
unor iriși albaștri cu aripi.
Îmi smulg coastele cu degetele
și, în jurul meu, eliberate zboară
cuvintele tale pline de promisiuni.
Mă arunc în gol.
Și, când voi ajunge să mă zdrobesc de pământ,
tu vei fi fost eliberat dintre coastele mele.
Mă arunc în gol.
Și, când voi ajunge să mă zdrobesc de pământ,
Dintre oasele și articulațiile mele zdrobite,
vor fi răsărit iriși colorați în cuvintele tale.