Fiecare om poartă o cruce.
Și mergem, așa, pe drum
răstigniți fiecare de propria cruce.

Legăturile strânse ne intră
adânc în oase. Și dor.
Dar suntem condamnați
fiecare dintre noi la propria cruce.
Este o sentință pe viață.
Nu există izbăvire.

Din când în când, câte unul îl ajută
pe altul să își ducă crucea.
Și asta poartă numele de iubire.
Dar crucile sunt grele și sfârșim
prin a ne duce fiecare propria cruce.

Fiecare om poartă o cruce.