Rătăciți în lumea largă unul de celălalt,
legați la ochi am mers zi de zi.

Ne-am sprijinit frunțile
pe sufletele de piatră ale oamenilor.

Ne-am amăgit setea de celălalt
cu picăturile sărate de ploaie.
Și am rătăcit zile și săptămâni și ani.

Fără de speranță, am aruncat furioasă
spre cer, într-o noapte, toate cuvintele mele.

Și astfel mută, legată la ochi,
am rătăcit nesfârșit prin lume.

Până când cuvintele mele
s-au așternut drum înaintea noastră.

Rătăciți în lumea larga unul de celălalt,
legați la ochi, ne-am împiedicat împreună
în cuvintele mele aruncate spre cer.

Regăsiți, ne-am așezat
pentru o clipă… să citim.

Eu sunt a nimănui.