Azi, am fost în piața publică.
M-am așezat în mijloc și m-am dezbrăcat.
Curioși, trecătorii s-au adunat încet.
La început, m-au privit.
Apoi, încet, s-au apropiat cât să mă adulmece.
Miroseam a moarte.
Miroseam a deznădejde.
Miroseam a uitare.
Apoi, încet, s-au apropiat cât să mă atingă.
Eram fierbinte.
Ca o partidă de sex.
Aveam părul ciufulit.
Ca un orgasm prelungit.
Aveam sânii plini.
Ca promisiunea unei poveşti de iubire.
Și am stat așa mult timp,
fără ca vreunul să-ndrăznească mai mult.
Eu goală. Ei doar curioși.
Miroseam a moarte.
Miroseam a deznădejde.
Miroseam a uitare.
Și poate asta i-a speriat.