Înainte de a te fi iubit,
te-am desenat noapte de noapte în mine.
Ți-am desenat trupul, astfel încât
să se potrivească perfect conturului meu.
Ți-am desenat cuvintele, astfel încât
să răspundă corect întrebărilor mele.
Ți-am desenat pașii, astfel încât
să știe drumul spre mine.
Ți-am desenat pline de culori gândurile.
Am fost atât de atentă la detalii, încât
totul să se potrivească perfect cu mine.
Dar am uitat să mă desenez pe mine.
Am rămas doar o schiță în creion atât
de neterminată, atât de nepotrivită ție.
Și am obosit.
Am obosit să tot șterg linii și contururi la mine,
într-o încercare fără de sfârșit să mă potrivesc cu tine.
Mă așez, chiar aici, pe marginea drumului și rămân.
Am obosit de tot.
Rămân aici, așezată pe trotuar asemeni
unei schițe neterminate în creion.
Rămân aici, așezată pe trotuar asemeni
unei schițe în creion atât de nepotrivite ție.